Doi ardeleni se suie intr-un tren ca sa se intoarca acasa. Dupa vreo ora de mers, parca incep sa banuiasca ca au gresit trenul. Cand vine controlorul, unul din ei isi face curaj si-l intreaba: - Domnule, nu te supara, trenul asta ma duce la Cluj? - Nu. Dupa cateva momente de tacere, al doilea ardelean intreaba: - Dar pe mine?
Un politist sparge, din neatentie, o vaza intr-un muzeu. Paznicul, palid, se apropie in fuga: - Vai de mine, era o piesa care data de acum 3.000 de ani. - Ce m-am speriat, credeam ca am spart ceva nou.
Alinuţa intră la prăvălia de animale de companie şi spune zambind: – Aş dori un iepuraş. – Oare să fie acesta maro şi catifelat? Sau acesta să fie alb şi pufos? – Cred că e totuna pentru gusturile pitonului meu!
Marin, un oltean sugubăt, solicită sefului o mărire de salariu. – Domnule director, trebuie să mă insor şi intrucat vom avea peste şase luni şi un bebeluş, v-aş ruga să-mi măriţi salariul, solicită Marin. – Marine, tu nu ştii că noi nu răspundem decat de accidentele petrecute in timpul orelor de program? – Să ştiţi că mă incadrez in prevederile regulamentului, domnule director, fiindcă mă insor cu secretara dumneavoastră!
- Cum s-a terminat cearta de ieri cu sotia? - A venit in genunchi la mine. - Da?! Si ce a spus? - Iesi de sub pat, fricosule!
Trei femei se retrag la mănăstire si merg să se spovedească preotului. - Ai fost cuminte in lume? - Foarte cuminte! Chiar si după ce m-am măritat, am rămas virgină! - Perfect, tu primesti cheia de aur! Către a doua femeia: - Dar tu, cat de cuminte ai fost - Păi am fost virgină inainte să mă mărit, dar apoi nu am mai fost! - Tu primesti cheia de argint! Către a treia femei: - Si tu, fiica mea, cat de cuminte ai fost? - Deloc! Am făcut dragoste cu oricine, oriunde! - Tu primesti cheia de la camera mea!
– Ce ai pătit la ochi? – M-a lovit nevasta… – De ce? – I-am vorbit cu „tu”. – Pfff, dar ce fel de relatie aveti de te-a lovit pentru atata lucru? – Păi, aseară, cand mancam, mi-a zis: „Stii, noi n-am mai făcut dragoste de 3 luni”. La care eu i-am răspuns: ”Poate tu …”
Ion şi Maria la maternitate: - No, Mărie, ce avem? - Băiat. - No, si cu cine seamănă? - Degeaba-ti spun, că nu-l cunoşti.
– Sotul meu are 65 de ani si umblă după femei. Ce să fac? – Lăsati-l in pace! Si eu am un caine care aleargă după masini, dar nu prinde niciuna.
Bulă o intreabă pe nevasta lui: – Bubulino, ce calităti am eu, ca bărbat? – Bulă, calitătile tale sunt: A, B, C, D, E, F, G. – Nu inteleg, adică sunt un om citit? – Nuuu! Esti: atrăgător, carismatic, dulce, elegant, frumos.. – Asa, asa, dar „G” si „B” de la ce vin? – Glumeam, boule!
Soţul vine acasă de la munca şi ii spune Alinutei: – Draga mea, vezi că astăzi o să vină un coleg de la munca la cină. Alinuta cand aude, incepe repertoriul: – Tu ai inebunit? Nu vezi şi tu ca in casă este totul cu susul in jos? Nu am făcut cumpărături, toate vasele sunt murdare şi nu am chef să mă apuc să gătesc ceva special acuma! – Stai draga liniştită, cunosc foarte bine aceste lucruri, răspunde soţul calm. – Atunci? De ce ai invitat colegul la cină? Soţul cu multă compasiune in voce: – Sărmanul de el are de gand să se i ...
Întrebare: - Ce este un burlac? Răspuns: - Un domn care vine dimineata la serviciu din directii diferite.
O blondă ajunge la serviciu plangand in hohote. Seful o intreabă ingrijorat ce a pătit la care ea răspunde: - Azi dimineată am primit telefon si am aflat că mama a murit. Seful o consolează: - De ce nu te duci tu acasă azi să te odihnesti? Si-asa nu avem de lucru prea mult. Blonda refuză spunand că mai bine lucrează ca să mai uite de necaz. După două ore, seful trece pe langă biroul ei si o aude plangand si mai tare. - Ce s-a mai intamplat?, o intreabă. La care ea răspunde: - Tocmai a su ...
Dumneavoastră sunteti pacientul salvat din incendiu? - Da. - Aveti mai multe fracturi decat arsuri. - Păi m-au stins cu lopata.
O tipă, după ce a condus toată noaptea, se opreste la marginea unui orăsel să doarmă cateva minute... Abia atipeste cand ii bate cineva in geam. Un tip in trening, bătand pasul pe loc: - Nu stiti cumva cat e ceasul? - E 7 si 5! - Multumesc! zice tipul si fuge mai departe. Atipeste tipa din nou, iar ii bate in geam cineva... De data asta o tipă in trening, bătea pasul pe loc... - Îmi spuneti, vă rog, cat e ceasul?
- Cum pastrati armonia conjugala? - Prin reciprocitate: Cand sotia e nervoasa, eu tac. Si invers: Eu tac cand sotia e nervoasa!
Un betiv prinde pestisorul de aur, care trebuie să-i indeplinească trei dorinte. - Care este prima dorintă?, il intreabă pestisorul. - Vreau ca marea asta să fie din vodcă. Si i s-a indeplinit dorinta. - Care este cea de-a doua dorintă?, il intreabă pestisorul. Stă betivul si se gandeste si, in cele din urmă, spune: - Vreau ca si toate raurile care se varsă in mare să fie de vodcă. Zis si făcut. - Dar a treia dorintă care iti este? Gandeste-te bine, că este ultima. Stă ...
Deprimat, sotul ii spune sotiei lui grase: - Tu esti singura mea investitie care s-a triplat.