SOCIAL

5 mai, Ziua Mamei

La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, in Romania, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită in anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia in fiecare an, in prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, in Romania este marcată şi Ziua tatălui in cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv in acest an la data de 12 mai. Prin sărbătorirea Zilei mamei, la nivel naţional, este subliniată importanţa acesteia in viaţa de familie şi in universul copilului, Romania alăturandu-se astfel statelor care marchează această zi. Iniţiativa pen ...

Vama Veche s-a umplut de droguri
05/05/2024 09:45

Litoralul este locul preferat de tineri pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşti. Staţiunile Mamaia şi Vama Veche sunt de departe cele mai frecventate. Din păcate, tot in aceste zone, mai mulţi petrecăreţi s-au ales cu dosare penale, după ce asupra lor au fost găsite substanţe interzise. De cand a inceput minivacanţa, 23 de tineri au fost prinşi cu droguri in cele două zone de pe litoralul romanesc, şapte dintre ei numai vineri. Cele mai multe fapte de acest fel au fost descoperite la festivalul de muzică electronică din Mamaia Nord, acolo unde forţele de ordine din Constanţa ...

Paștele în România: schimbări, tradiții și conexiuni
04/05/2024 17:21

Cu Sărbătorile Pascale apropiindu-se cu pasi rapizi, studiul realizat de Reveal Marketing Research aduce in lumină interesantele tendinte si transformări in modul in care romanii se pregătesc pentru această perioadă plină de semnificatii spirituale si traditii culinare. Potrivit acestui studiu, peste 79% dintre romani isi doresc să-si petreacă Pastele acasă, in intimitatea familiei, subliniind astfel importanta conexiunii si comunicării cu cei dragi. Această tendintă este insotită de o crestere semnificativă in dorinta de călătorie, cu 16% dintre respondenti planificand să ...

Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Ce arată ultimele date Eurostat
04/05/2024 15:24

Cele mai recente date Eurostat arată că speranta de viată a inceput din nou să crească in Uniunea Europeană, ceea ce ar putea insemna si o crestere a varstei de pensionare. Romania ar putea decide cresterea varstei de pensionare Media de varstă trece la nivel comunitar de 80 de ani, după cum arată ultimele date Eurostat. Femeile din Uniunea Europeană trăiesc cu aproape 5,5 ani mai mult decat bărbatii, respectiv 83,3 ani fată de 77,9 ani. Anul record la acest capitol a fost 2019. Atunci, speranta de viată in Uniunea Europeană a fost de 81,3 ani, după care cifrele au scăzut p ...

Mihai Mărgineanu, oripilat și șocat de Vama Veche. 'Multe fete bete chioare'. 'Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?'
03/05/2024 17:28

Mihai Mărgineanu a povestit pe retelele sociale socul pe care l-a trăit după ce a perecut ziua de 1 Mai in Vama Veche. Artistul a povesit că nu a fost pe litoralul roamesc ca să se distreze el, ci ca supraveghietor si panizc al copiilor lui adolescenti, iar ceea ce a văzut i-a lăsat un gust amar si l-a intristat profund. „Ca orice prost care se respectă mi-am petrecut si eu Intai Maiul la VamaVeche ...! Nu neapărat ca un nostalgic pocnit ce s-ar putea crede că sunt, ci că Observator si Paznic tăcut al copiilor mei adolescenti cărora le-a fost inspirată de cei doi părinti di ...

Domeniul Regal Săvârşin se deschide de Ziua Copilului
02/05/2024 16:14

Domeniul Regal Săvarşin se deschide publicului pe 1 iunie, cand vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sambătă, 1 iunie 2024. În acea zi, in Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului'', se arată joi pe pagina de Facebook a Familiei Regale a Romaniei. Potrivit sursei citate, domeniul nu va fi deschis publicului in cursul lunii mai. ''În această primăvară, in Parcul Regal se efectuează lucrări de anvergură in infrastructură (decolmatarea completă a lacului, refacerea şoselei de la Poarta de ...

Fundația Emmaus Iași anunță încheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”
01/05/2024 09:00

 ”Permis pentru Mai Bine”- Iasi, 30.04.2024 Fundatia Emmaus Iasi anuntă incheierea proiectului ”Permis Pentru Mai Bine”. Implementat in perioada 01.07.2023-30.04.2024, proiectul si-a propus să dezvolte, in spatiul Fostei Băi Publice, un campus de servicii oferite persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Iasi.

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
29 aprilie, Ziua veteranilor de război
29/04/2024 10:53

Ziua veteranilor de război este marcată anual la 29 aprilie, in semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor Romaniei. Aceasta a fost instituită prin Hotărarea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată in M.O. nr. 699/17.10.2007, iar data aleasă este cea la care, in anul 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de "veteran de război", in confor ...

Gabriel Biriş. Tichetele sărăciei
29/04/2024 00:10

Gabriel Biriş, avocat specializat in fiscalitate, crede ca inflaţia este alimentată de o „super avalanşă de tichete”, precum cele pentru profesori, pentru mămici, pe langă creşterile de taxe din ultima perioadă. „O chestiune care pur şi simplu alimentează inflaţia, pe langă creşterile de taxe, a fost in ultima perioadă o super avalanşă de tichete: tichete pentru profesori, tichete pentru mămici, tichete, tichete, tichete. Pentru tichetele pentru profesori, comisioanele tichetiştilor sunt de 10-11%. Asta ii obligă pe cei care aderă la program să mărească toate pre ...

Pensiile pentru luna mai sunt distribuite. Poșta Română aduce vestea cea bună pensionarilor.
27/04/2024 19:56

Posta Romană anuntă că pensiile pentru luna mai sunt deja distribuite. Desi este sambătă si Guvernul de abia a adoptat Ordonanta de Urgentă, o parte dintre pensionari au primit deja pensiile pentru luna mai in dimineata acestei zile. Pensiile pentru luna mai sunt distribuite Compania Naţională ,,Poşta Romană” anunţă că a inceput distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata in avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Romană” suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, re ...

Din ce în ce mai puțini români își doresc să devină părinți! În ritmul actual, populația țării ar urma să scadă cu 10 milioane în doar câțiva ani
27/04/2024 07:27

Natalitatea, la cote alarmant de mici, in Romania. Ţara noastră rămane cu o populaţie imbătranită deoarece tinerii refuză să mai facă copii. Anual, numărul nasterilor scade dramatic in tara noastră pentru că tinerii refuză să mai facă copii din varii motive, cum ar fi stresul, salariile mari si costurile extrem de mari pentru intretinerea unui copil. De asemenea, multi se plang de faptul că statul nu ii sprijină. Consecinţele vor fi dramatice Viitorul Romaniei nu sună bine! Numărul naşterilor a scăzut alarmant. In 2022, s-au născut puţin peste 155.000 de copii, adic ...

Isteria. De la fenomen istoric, la înțelegere modernă
21/04/2024 16:58

 Isteria, unul dintre cele mai enigmatice si controversate subiecte in istoria medicinei, a evoluat semnificativ in perceptia si tratamentul său de-a lungul secolelor. Originand din Grecia antică, termenul „isterie” derivă din cuvantul grecesc pentru uter, „hystera”, reflectand credinta initială că era o boală exclusiv feminină, cauzată de deplasarea uterului prin corp. Această perspectivă a persistat pană in secolul al XIX-lea, cand medicii au inceput să recunoască isteria ca un fenomen psihologic, nu doar fizic, ce poate afecta atat femeile cat si b ...

Românii tot nu-și permit mâncarea: peștele, carnea și brânza au devenit alimente de lux
16/04/2024 00:07

De Paste, oamenii vor scoate mai multi bani din buzunare pentru alimentele de bază cum ar fi branza, carnea sau pestele. In pietele din Drobeta Turnu Severin, cele mai mari preturi sunt la telemeaua de oaie, unde un kilogram ajunge să coste si 45 de lei. Mai mult, preturile mai multor soiuri de peste au inceput să crească si ele. Somonul, spre exemplu, se vinde si cu 180 de lei pe kilogram. Desi inflatia a scăzut, romanii nu isi permit nici acum să cumpere alimente pentru că preturile au rămas la fel de mari. De Paste, romanii vor plăti mai mult pentru carne, branzeturi, detergenti ...

Eurostat: România se menține la cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere
13/04/2024 00:05

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate in accidente rutiere a crescut cu 4% in 2022, comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor in urma accidentelor rutiere s-a inregistrat in Romania (86 de morţi la un milion de locuitori), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Comparativ cu populaţia fiecărui stat membru UE, cea mai scăzută rată a deceselor cauzate in 2022 de accidentele rutiere s-a observat in Suedia (22 de decese la un milion de locuitori), Danemarca (26) şi Irlanda (31), iar cea mai ridicată rată s-a inregist ...

'Dependența de butoane' este boală națională: Viciul care fură prezentul și interzice viitorul
10/04/2024 20:46

Industria jocurilor de noroc a suferit prima mare infrangere in Romania. Deputatii au adoptat ieri, cu 243 de voturi pentru si 4 abtineri, proiectul de lege căruia i s-au adus patru amendamente prin care au fost inăsprite regulile privind locurile in care se desfăsoară jocuri de noroc. Cea mai importantă modificare dintre acestea este fără indoială aceea ca spatiile care detin mijloace de tip slot-machine, mai precis cunoscutele ”păcănele” nu pot functiona decat in localitătile cu o populatie mai mare de 15.000 de locuitori. Oare este suficient pentru a domoli setea romanilor d ...

JAF la drumul mare: Coaliția PSD-PNL vrea să TRIPLEZE taxa pe locuințe. Primul pas spre forțarea românilor să renunțe la proprietăți?
08/04/2024 12:37

Coalitia PSD-PNL isi doreste cresterea impozitelor pe proprietate, aceste biruri urmand a fi triplate. Impactul va fi unul semnificativ, avertizează analistii, avand in vedere că Romania este tara cu cei mai multi proprietari din Uniunea Europeană, precizează sursa citată. Dacă acum, impozitul se calculează in functie de dimensiunea locuintei, din 2025 acesta va fi de minimum 0,1% din valoarea clădirii rezidentiale. Cei mai afectati vor fi romanii care trăiesc in marile orase. Dacă in 2024, pentru un apartament de 2 camere se plătea un impozit de 305 de lei, din 2025 se previ ...

O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Se pare că a băut fără măsură
08/04/2024 10:07

O adolescentă de 15 ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul al optulea al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. Incidentul a avut loc la ora 2:00 dimineaţa, iar echipajele medicale trimise de urgenţă la faţa locului nu au putut decat să constate decesul. „La data de 07 aprilie a.c., in jurul orei 02.00 dimineaţa, Poliţia Braşov a fost sesizată printr-un apel de urgenţă, in care era semnalat faptul că o persoană s-ar afla in stare de inconştienţă, in faţa unui imobil, din municipiul Braşov. La faţa locului s-au deplasat echipe de intervenţie ...

Sute de oi, arse într-un incendiu din localitatea Ostrov
07/04/2024 15:59

Două sute de oi şi zece porci, precum şi tone de cereale şi baloţi de paie au ars intr-un incendiu iscat in noaptea de sambătă spre duminică la un adăpost de animale din localitatea Ostrov, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea". Conform sursei citate, au fost trimise la faţa locului trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi voluntari de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Ostrov. "Noaptea trecută, după ora 21,00, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la un in ...

Anunț important al șefului Casei de Pensii: Bani mai mulți sau mai puțini la recalculare, în funcție de anul pensionării
07/04/2024 00:25

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, a elucidat grupurile de pensionari care vor beneficia de majorări mai semnificative in urma recalculării pensiilor, in functie de anul in care s-au pensionat. Pensionarii care au beneficiat de un indice de corectie ridicat vor inregistra cresteri mai modeste, pe cand cei care nu au beneficiat de acest indice vor primi majorări mai substantiale la recalcularea efectuată in luna septembrie. Majorările de pensii nu vor fi uniforme pentru toti pensionarii. Aproximativ 3 milioane de romani vor vedea un supliment de cateva sute de lei sau chiar cateva ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei