Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber

 Atât datele prezentate de către Guvern, cât şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de îngrijorare românilor. Nu suntem în criză, viitorul se prefigurează unul roz, se încearcă, în falset complet, inducerea unei stări de optimism în rândul populaţiei. Şi, în bună parte, planul a reuşit. Realitatea e cu totul alta...

Conform legii, zilele de 1 şi 2 mai sunt sărbători oficiale, angajaţii au liber, stau acasă, ies la iarbă verde etc. În caz că vin la muncă, trebuie plătiţi în plus şi au dreptul la zile de recuperare. Cum e cazul angajaţilor CTP, de exemplu. Şoferi de autobuz sau vatmani. La fel, cei din sănătate, poliţie ş.a.m.d.

E lege, deci obligatoriu pentru toată lumea, evident şi pentru mediul privat. Dar mediul privat trăieşte din ceea ce produce, nu din taxe, impozite ori redevenţe. Anul acesta, întreprinzătorii (mai mari sau mai mici) au ignorat complet reglementarea.

La Ciric a fost mare serbare câmpenească, mii de participanţi. Bugetari, pensionari, studenţi. Angajaţi la privat ori patroni, cam cât firele de păr din capul unuia cu chelie. Asta o ştiu de la un coleg de breaslă.

Nu-i obligă nimeni să iasă la muncă, pot sta acasă...

Eu m-am ocupat de altceva. Am luat la pas câteva cartiere, eram curios câte magazine sunt deschise şi ce program au. La fel, în ce priveşte tonetele ori birturile de cartier. Pretutindeni, program normal, n-ai fi zis că-i zi de sărbătoare. Încă de la ora 7.00.

Mai sunt „precupeţele”, cele care vând legume, ouă şi lactate pe trotuare, în proximitatea pieţelor ori a vechilor complexe comerciale. Şi ele prezente de la primele ore ale dimineţii, de cum s-a luminat de ziuă.

Turul îmi ia câteva ore bune, mă întorc, aştept seara apoi reiau. Magazinele mai mari, program obişnuit. La fel şi supermarketurile, dar şi magazinele de cartier, inclusiv aprozarele. „Precupeţele” plecaseră. Dar aşa fac în fiecare zi, după 14.30, „trag heblul”. Nici tonetarii n-au făcut altfel ca, de exemplu, ultima miercuri din aprilie.

Concluzia e simplă, clară şi logică. Aceşti privaţi, patroni ori angajaţi, trăiesc din ceea ce produc, din ceea ce vând. Nu-i obligă nimeni să iasă la muncă, pot sta acasă, dar nu le curg bani la robinet. Se pot plimba, ieşi la un grătar, la iarbă verde, dar asta înseamnă cheltuială, nu câştig.

Dacă starea economiei ar fi aşa de bună cum susţin guvernanţii ori INS, cine nu şi-ar permite o ieşire la iarbă verde, la un mic şi o clătită? Dar aşa... la muncă, de Ziua Muncii! Marcel FLUERARU