Câmpul cu struți africani de la Bacău, un business de succes, început cu o investiție de 50.000 euro. Cât costă produsele fermei

20_11zon

Dimensiune font:

| 27-03-2024 12:42

Iosif și Mirela Butacu au înființat, în urmă cu doi ani, o fermă cu struți chiar lângă municipiul Bacău, după ce s-au întors din străinătate, și după ce au vizitat toate crescătoriile mari din România.

„Câmpul cu struți Bacău” a ajuns acum un autentic punct de atracție mai ales pentru elevi, care sunt aduși cu sutele de profesori, pentru a vedea cele mai mari păsări alergătoare de pe Pâmânt.

O familie de struți este formată dintr-un mascul și două femele, iar la ferma de lângă Bacău trăiesc 8 familii adulte (24 de struți) dar și mai mulți pui. Deocamdată, dată fiind cererea foarte mare de ouă și pui de struț, vânzările se fac de multe ori cu programare.

„Eu și soția am lucrat mulți ani în Anglia, acolo ni s-au născut cei doi copii, de 4 și 8 ani. Ne-am întors definitiv în România în vara anului 2021.

Înființarea unei ferme de struți a fost un vis de-al meu mai vechi, iar azi, după fix doi ani de când ne-au ajuns primele trei familii de struți tineri, cumpărate de la Oradea, pot spune că este o afacere profitabilă.

Inițial am văzut un reportaj bine documentat, apoi am vizitat toate fermele mari din România, pentru a ști ce condiții trebuie să le ofer acestor păsări speciale”, povestește Iosif Butacu (38 de ani).

Familia Butacu s-a documentat la fermele de la Sebeș, unde sunt peste 40 de familii de strucți, la Timișoara (27 de familii de struți), Pitești (22 de familii de struți), dar și la Buzău (aproximativ 20 de familii). După achiziția primelor trei familii de struți, au scos, la incubator, primii 16 pui, care acum au ajuns la maturitate.

„Câmpul de struți Bacău” are mii de vizitatori în fiecare lună

Ferma familiei Butacu este deschisă vizitării pentru oricine sună și se programează. Zilnic 10-15 familii trec porțile pentru a vedea de aproape struții.

Ghizi primitori sunt chiar proprietarii fermei, iar la intrare nu se plătește nicio taxă, dar cei care doresc să sprijine bunăstarea păsărilor pot pune bani în pușculița destinată achiziționării furajelor.

„Avem foarte multe vizite, practic, telefonul sună încontinuu. Am avut și peste 1.500 de elevi într-o lună, dar și familii care vin să privească struții.”, relatează Iosif Butacu.

Fiecare struț are și nume, iar la fiecare boxă sunt menționați toți membrii familiei. La boxa 1 trăiesc Romuleț, Jasmina și Rebeca, la boxa 2, Remus, Fabulețea și Emilia ș.a.m.d.

O afacere cu o investiție minimă de 50 de mii de euro

Câmpul cu struți de lângă Bacău, de pe strada Poligonului din comuna Sărata, a necesitat o investiție de început de aproximativ 50.000 de euro.

O familie tânără de struți, care încă nu sunt reproducători, costă în jur de 2.500 de euro, iar una adultă, reproducătoare, 4.000 de euro.

Păsările au nevoie permanentă de apă curată și de furaje, bazate pe opt tipuri de cereale (grâu, porumb, ovăz, orz, lucernă uscată, șprot din floarea soarelui, șprot de soia, tărâțe de grâu), făină din pește, dar și pe multă lucernă.

Dealtfel, familia Butacu are lângă fermă o bucată de pământ unde cultivă lucernă. Struții africani s-au adaptat la temperaturile negative din timpul iernii, fără probleme. În boxe au fân care le ține cald, când este frig.

Un mascul ajunge la 140-160 de kilograme, iar o femelă, la 110-130 de kilograme.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei