Bătaie de joc la adresa elevilor de la țară pe milioane de euro. Autoritățile au investit în săli de sport neîncălzite sau în câmp

16_11zon

Dimensiune font:

| 01-05-2024 22:43

Ca să fie în pas cu vremurile în materie de investiții, autoritățile locale de la țară construiesc săli de sport pe bandă rulantă, fără să ia însă în calcul utilitatea lor sau costurile ulterioare. S-a ajuns astfel la situația în care milioane de euro au fost aruncați pe apa sâmbetei.

Județul Botoșani este considerat, mai ales în zonele rurale, unul dintre cele mai sărace din România. Încă sunt probleme serioase în privința alimentării cu apă și canalizare, gazul lipsește în majoritatea comunelor, iar satele sunt tot mai îmbătrânite. La toate acestea se adaugă un sistem sanitar rural la pământ. Comunități întregi nu au nici măcar medic de familie sau farmacie în satul lor.

Cu toate acestea, edilii investesc masiv în săli de sport ultramoderne. Culmea, inclusiv în comunități în care sporul demografic este negativ, iar investiția aproape că nu se justifică. Febra construirii sălilor de sport, mai ales cu bani guvernamentali, a cuprins aproape toate unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural. În unele cazuri însă, autoritățile locale nu au luat în calcul nici costurile de întreținere al acestor obiective, și nici rentabilitatea lor.

Sport la țară pe milioane de euro

Majoritatea sălilor de sport de la țară din județul Botoșani au fost ridicate cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. Multe dintre acestea au proiecte asemănătoare, adică parcă sunt trase la indigo. Aproape toate poartă denumirea pompoasă de „sala sporturilor”, în fapt, o clădire în formă de patrulater, cu pereți de sticlă securizată, un teren central care poate fi utilizat pentru fotbal și handbal în special, dar și pentru baschet, cu o tribună generoasă și vestiare. Plus sisteme moderne de încălzire.

Nu mai puțin de 16 comune au construit astfel de săli de sport moderne prin satele din Botoșani. În total, numai în săli de sport, în ultimii ani s-au investit în jur de 18 milioane de euro, cu aproximativ un milion de euro dați pentru fiecare facilitate sportivă în parte. În comunele care încă mai au copii la școlile sătești, investițiile sunt utile, mai ales că iarna nu există condiții pentru desfășurarea orelor de educație fizică.

De exemplu, la Vlăsinești, unde elevii din toată comuna folosesc cu succes sala de sport. La Stăuceni, o comună aflată în apropierea municipiului Botoșani, în sală, pe lângă orele de sport, au loc și atrenamente la arte marțiale.

”Numai 30.000 de lei mă costă antigelul”

Există însă și comune în care banii au fost aruncați pe fereastră. Și asta fiindcă sălile de sport nu pot fi folosite așa cum trebuie.

Sala de sport din comuna Cândești este unul dintre cele mai bune exemple. Autoritățile locale au construit o sală a sporturilor ultramodernă cu aproximativ un milion de euro, în satul Cândești, tocmai pentru ca elevii să aibă unde face sport iarna.

„Nouă ne trebuia o sală de sport pentru că efectiv făceau elevii sportul doar în sala de clasă. Și nu numai iarna dar și vara, când plouă”, precizează Elena Cobzaru, director la Școala numărul 1 din Cândești.

După inaugurarea sălii, bucuria elevilor a fost de scurtă durată, pentru că abia după ce au tăiat panglica autoritățile locale și-au dat seama că nu au bani ca să încălzească respectiva clădire. Numai antigelul necesar pornirii centralei termice costa enorm, iar la acesta se adăuga și combustibilul necesar, respectiv lemnele.

„Numai 30.000 de lei mă costă antigelul. Nu avem de unde. Și pe lângă, mai trebuie și lemnele. Trebuie să găsim o altă soluție, poate tunuri de căldură. Dar sala este funcțională”, precizează Ștefan Coțofrec, primarul din Cândești.

Cu alte cuvinte, elevii îngheață de frig iarna, așa că, decât să răcească, mai bine nu o folosesc. Doar vara, atunci când s-ar putea juca oriunde afară, au posibilitatea să beneficieze de ea, însă atunci nu este neapărat necesar

Sală de sport în mijlocul câmpului

O altă sală de sport care a stârnit dispute, inclusiv în Consiliul Local din comună, este cea de la Broscăuți. Sala, care a costat tot aproximativ un milion de euro, prin Compania Națională de Investiții, se află în afara satului, pe un câmp. Pentru a ajunge la sală, elevii de la școală ar trebui să parcurgă pe jos în jur de 20-25 de minute doar dus. Altfel spus, toată ora de sport ar face-o mergând și întorcându-se de la sală. Tocmai de aceea, profesorii preferă un teren de lângă școală.

Autoritățile locale din Broscăuți spun însă că închiriază sala celor care vor să joace fotbal, cu 120 de lei ora.

„Organizăm și competiții sportive acolo”, precizează edilul din Broscăuți, Aurel Agheorghițoaie.

Un alt caz strigător la cer de bani aruncați pe apa sâmbetei este cel de la Adășeni, unde autoritățile se chinuie să facă o bază sportivă cu 150.000 de euro, în condițiile în care majoritatea populației este trecută de 70 de ani.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un gol de senzație al lui Campana îi oferă lui Inter Miami victoria în fața lui D.C. United
19/05/2024 13:04

 Leonardo Campana (23 de ani) a iesit de pe bancă si a marcat golul victoriei in minutele de prelungire, iar Inter Miami a invins D.C. United cu 1-0, sambătă, in Major League Soccer. În ciuda rev ...

VIDEO Iga Swiatek, campioană la WTA Roma în fața Arynei Sabalenka - Al patrulea titlu din acest an
18/05/2024 22:14

 Lidera mondială Iga Swiatek a cucerit pentru a treia oară trofeul turneului de categorie „WTA 1000” de la Roma, după ce a invins-o in finală pe Aryna Sabalenka (2 WTA), scor 6-2, 6-3. A ...

Florin Talpan intervine după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”
18/05/2024 20:57

Florin Talpan, nou atac impotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea” Florin Talpan, a atacat din nou gruparea patronată de ...

 Final pe muchie de cuțit în SuperLiga
18/05/2024 06:00

FC Botosani a ratat, aseară, o sansă uriasă de a transa barajul rămanerii/accederii in SuperLiga. Desi toată lumea ii vedea favoriti pe fotbalistii moldoveni, acestia s-au chinuit teribil cu ocupanta locul ...

VIDEO SuperLiga: Victorie la limită pentru FC Botoșani, în prima manșă a barajului
17/05/2024 23:19

 FC Botosani a invins vineri la limită CS Mioveni, scor 1-0, in prima mansă a barajului de mentinere / promovare in SuperLiga, cu un gol venit in minutele de prelungire ale partidei.  FC Botosani ...

Trofeul Clarins: Gabriela Ruse, în semifinale după o victorie categorică – Duel cu principala favorită
17/05/2024 21:59

 Gabriela Ruse a reusit vineri calificarea in semifinalele Trofeului Clarins (competitie de categorie WTA 125), după un succes categoric in fata frantuzoaicei Alize Cornet (99 WTA), scor 6-1, 6-2. Gabr ...

Echipa națională: Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele amicale înainte de Euro 2024
17/05/2024 19:44

 Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista preliminară cu jucători din străinătate in vederea celor două jocuri de pregătire rămase de disputat inaintea participării la Campionatul Europea ...

CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine conform hotărârii Curţii de Apel
17/05/2024 15:59

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, ii aparţine conform motivării primite, vineri, din partea C ...

Vineri se joacă primul meci al barajului pentru menținerea/promovarea în primă ligă
17/05/2024 06:43

FC Botosani si CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru mentinerea/promovarea in prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo si ...

Un sfârșit de săptămână captivant în SuperLiga!
17/05/2024 06:15

În timp ce Politehnica Iasi – scăpată miraculos de retrogradare, in ultima partidă a play-out-ului, se chinuie să-si drămăluiască sărăcia in asa fel incat să nu-i piardă măcar pe jucăto ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei